Mars Privacy Policy | Mars
Termeni de utilizare Mars

Termeni de utilizare pentru site-urile operate de grupul de companii Mars, Incorporated

Data intrării în vigoare: Decembrie, 2013

Bine aţi venit! Mars, Incorporated şi companiile sale afiliate (împreună, „Mars”, „noi” sau „nouă”) oferă acest site şi alte site-uri, pagini web, aplicaţii, jocuri, widget-uri şi servicii online şi mobile (împreună, „Site-urile Mars”). Sperăm că veţi considera site-urile Mars informative şi distractive.

Următorii Termeni de utilizare şi Politica noastră de confidenţialitate aflată pe www.Mars.com/privacy ]](împreună „Termenii”) descriu termenii şi condiţiile în care Mars oferă acces la site-urile sale.

Înainte de a accesa şi utiliza site-urile Mars, vă rugăm să citiţi prezenţii Termeni cu atenţie deoarece reprezintă un acord între dvs.şi Mars.PRIN UTILIZAREA SITE-URILOR MARS, SUNTEŢI DE ACORD CU PREZENŢII TERMENI ŞI AFIRMAŢI CĂ AVEŢI CAPACITATEA DEPLINĂ DE EXERCIŢIU SĂ FACEŢI ACEST LUCRU.

NOTĂ IMPORTANTĂ :Prezenţii Termeni conţin prevederi care limitează responsabilitatea noastră faţă de dvs. şi vă solicită să soluţionaţi orice litigiu cu noi prin arbitraj definitiv şi obligatoriu în mod individual şi nu ca parte într-o acţiune colectivă sau de reprezentare. Vă rugăm să consultaţi „DECLINAREA GARANŢIEI ŞI LIMITAREA RĂSPUNDERII” (Secţiunea [8]) şi „SOLUŢIONAREA LITIGIILOR” (Secţiunea [10]) de mai jos pentru informaţii suplimentare.

DACĂ NU SUNTEŢI DE ACORD CU ORICARE PARTE A PREZENŢILOR TERMENI, VĂ RUGĂM SĂ NU FOLOSIŢI SITE-URILE MARS.

  1. MODIFICAREA TERMENILOR

    Data intrării în vigoare a prezenţilor Termeni este indicată în partea de sus a acestei pagini web. Nu intenţionăm să modificăm prezenţii termeni foarte frecvent, totuşi ne rezervăm dreptul de a face acest lucru. Vă vom notifica cu privire la orice modificare de fond prin postarea unei notificări pe această pagină web. Atunci când este posibil, vă vom notifica anticipat cu privire la modificări. Nu facem modificări cu efect retroactiv, cu excepţia cazului în care acest lucru este impus prin lege. Utilizarea în continuare a site-urilor Mars după data intrării în vigoare reprezintă acceptul dvs. a Termenilor modificaţi. Termenii modificaţi prevalează asupra tuturor versiunilor anterioare ale Termenilor. Din acest motiv, vă recomandăm să studiaţi prezenţii Termeni ori de câte ori accesaţi sau utilizaţi site-urile Mars şi să listaţi un exemplar al prezenţilor Termeni pentru evidenţa dvs. .

  2. TERMENI ADIŢIONALI

    Anumite servicii oferite de sau prin intermediul site-urilor Mars, precum aplicaţiile mobile, loteriile promoţionale, ofertele, concursurile şi alte servicii pot fi reglementate de termeni şi condiţii adiţionale asociate acestora. Trebuie să fiţi de acord cu termenii adiţionali înainte de a utiliza astfel de servicii. Prezenţii Termeni şi orice termeni adiţionali se vor aplica în mod egal. Dacă oricare termen adiţional este incompatibil în mod irevocabil cu oricare dispoziţie a prezenţilor Termeni, va prevala termenul adiţional.

  3. CONŢINUTUL MARS

    Mars îşi păstrează integral dreptul de proprietate asupra informaţiilor şi materialelor furnizate pe, prin intermediul sau trimise pe site-urile Mars, inclusiv ilustraţiile, grafica, textul, clipurile audio şi video, mărcile comerciale, siglele şi alt conţinut (împreună, „Conţinutul Mars”).

    Dacă sunteţi de acord cu prezenţii Termeni (precum şi oricare termeni şi condiţii adiţionale referitoare la conţinutul Mars), atunci puteţi descărca, imprima şi/sau copia conţinutul Mars exclusiv pentru uz personal.

    Cu excepţia autorizaţiei scrise din partea Mars, nu aveţi permisiunea de a:

    • Integra niciun conţinut Mars în nicio altă lucrare (precum propriul site) sau utiliza conţinutul Mars în scop public sau comercial;

    • Copia, modifica, reproduce, adapta, transforma codul executabil în cod sursă, distribui, prelua în cadre, republica, încărca, afişa, posta, transmite, transfera, licenţia sau vinde conţinutul Mars în nicio formă sau prin niciun mijloc;

    • Modifica orice notificare referitoare la drepturile de autor, mărci comerciale sau alte drepturi de proprietate intelectuală care pot face parte din conţinutul Mars; sau

    • „Crea legături spre pagini secundare” pentru oricare dintre site-urile Mars (şi anume, legătură către orice pagină, alta decât pagina principală a unuia dintre site-urile Mars).

  4. APLICĂRILE DUMNEAVOASTRĂ

    Pe lângă candidaturile pentru un loc de muncă, Mars poate oferi la anumite intervale de timp domenii unde dvs. şi alţi utilizatori puteţi posta sau trimite informaţii, fotografii, grafică, sugestii creative, idei, note, concepte, informaţii, evaluări sau alte materiale pe sau către site-urile Mars (împreună „Aplicările”). Prin trimiterea, postarea sau transmiterea aplicărilor către Mars (şi/sau delegaţii noştri) sau orice domeniu al site-urilor Mars, acordaţi Mars şi delegaţilor noştri dreptul internaţional, neexclusiv, de a acorda sublicenţe (pe mai multe niveluri), cesionabil, scutit de redevenţă, perpetuu, irevocabil, de a utiliza, reproduce, acorda sublicenţe (pe mai multe niveluri), distribui, crea lucrări derivate, utiliza şi importa aplicările dvs. pe orice suport media cunoscut în prezent sau dezvoltat ulterior, în orice scop, comercial sau de altă natură fără a fi recompensat(ă). Cu alte cuvinte, Mars are dreptul automat de a utiliza aplicările dvs.—inclusiv de a reproduce, dezvălui, publica sau difuza aplicările dvs.—oriunde, oricând, prin orice mijloace de informare şi în orice scop. Nu sunteţi sub nicio formă îndreptăţit(ă) să fiţi recompensat(ă) financiar în cazul în care Mars foloseşte una dintre aplicările dvs. Toate aplicările sunt considerate a avea caracter neconfidenţial şi nebrevetat.

    Sunteţi responsabil(ă) pentru propriile aplicări. Prin postarea aplicării, declaraţi şi garantaţi că:

    • Deţineţi sau controlaţi toate drepturile asupra aplicării, inclusiv fără a se limita la, toate drepturile de autor şi mărci comerciale;

    • Aplicarea dvs. este corectă şi reală;

    • Aplicarea dvs. nu încalcă drepturile altei persoane sau entităţi, precum dreptul la viaţă privată şi publicitate; și

    • Aplicarea dvs. respectă legile, normele şi reglementările aplicabile.

    Recunoaşteţi şi sunteţi de acord că Mars are dreptul (nu însă şi obligaţia) de a modifica, elimina, refuza să posteze sau permite postarea aplicării dvs. Mars nu îşi asumă nicio responsabilitate şi nu are nicio obligaţie pentru nicio aplicare postată de dvs. sau orice terţ.

    Mars vă recomandă să nu dezvăluiţi nicio informaţie cu caracter personal în aplicarea dvs. deoarece aceste informaţii pot fi văzute şi utilizate de alte persoane. Mars nu este responsabil pentru informaţiile pe care alegeţi să le transmiteţi prin intermediul aplicărilor.

  5. UTILIZAREA SITE-URILOR MARS

    PENTRU A UTILIZA SITE-URILE MARS TREBUIE SĂ AVEŢI CEL PUŢIN VÂRSTA DE TREISPREZECE (13) ANI. Prin accesarea, utilizarea şi/sau trimiterea de informaţii către sau prin intermediul site-urilor Mars, declaraţi că aveţi vârsta de peste 13 ani.

    DACĂ AVEŢI ÎNTRE TREISPREZECE ANI (13) ŞI VÂRSTA MAJORATULUI ÎN LOCUL DE REŞEDINŢĂ, PUTEŢI UTILIZA SITE-URILE MARS SUB SUPRAVEGHEREA PĂRINŢILOR SAU A TUTORELUI LEGAL.

    DACĂ SUNTEŢI PĂRINTELE SAU TUTORELE LEGAL ŞI VĂ DAŢI ACORDUL PENTRU ACCESAREA ŞI UTILIZAREA DE CĂTRE COPILUL MINOR A SITE-URILOR MARS, SUNTEŢI DE ACORD SĂ RESPECTAŢI PREZENŢII TERMENI ÎN NUMELE DVS. ŞI AL COPILULUI MINOR. Vă recomandăm să studiaţi opţiunile de control parental disponibile în comerţ (precum hardware, software sau dispozitive de filtrare) care vă pot asista în limitarea accesului la materialele considerate nocive pentru minori.

    În timpul utilizării site-urilor Mars, nu veţi:

    • Crea o identitate falsă sau simula calităţi oficiale, inclusiv indicarea în mod eronat că sunteţi un oficial sau reprezentant Mars, celebritate sau persoană publică;

    • Transmite, către sau prin intermediul site-urilor Mars, nicio reclamă, solicitare, corespondenţă nedorită sau alt conţinut comercial sau promoţional nesolicitat sau neautorizat (cu excepţia permisiunii exprese în scris din partea Mars);

    • Întrerupe sau încerca să întrerupeţi funcţionarea corespunzătoare a site-urilor Mars (de ex., prin accesul ilegal la serverele Mars sau conturile Mars de pe site-urile sociale);

    • Restricţiona sau împiedica o altă persoană să utilizeze şi să beneficieze de serviciile oferite de site-urile Mars;

    • Utiliza niciun spambot, reţea bot sau alt bot, scraper sau alte mijloace automate de accesare a site-urilor Mars sau transmite orice virus, vierme, troian sau alt software rău intenţionat către sau prin intermediul site-urilor Mars;

    • Modifica, adapta, acorda sublicenţe, traduce, vinde, transforma codul executabil în cod sursă, decompila sau dezasambla orice parte a site-urilor Mars;

    • „Prelua în cadre” sau „prelua în oglindă” orice parte a oricăror site-uri Mars, cu excepţia cazului în care deţineţi autorizaţia scrisă prealabilă din partea Mars;

    • Posta sau transmite orice material ori implica în orice alt comportament sau activitate falsă, înşelătoare, ilegală, ofensatoare, distrugătoare, dăunătoare sau în alt fel inadecvată (astfel cum s-a stabilit de către Mars); sau

    • Asista nicio persoană să se implice în oricare dintre activităţile descrise mai sus.

    Mars poate, la propria discreţie, întrerupe accesul dvs. la site-urile sale fără nicio notificare pentru orice încălcare a regulilor de mai sus.

    Dacă accesaţi şi utilizaţi site-urile Mars pe smartphone, tabletă sau alt dispozitiv mobil, trebuie să dispuneţi de servicii wireless prin Wi-Fi sau un furnizor de servicii de telefonie mobilă eligibil. Anumite servicii pot necesita capacitatea de a trimite mesaje de tip text (SMS sau MMS). Sunteţi de acord că sunteţi singurul(singura) responsabil(ă) pentru toate costurile aferente trimiterii de mesaje şi date suportate ca urmare a utilizării serviciilor de telefonie mobilă. Aceste costuri pot include costuri SMS standard şi premium şi pot fi costuri unice sau recurente. Toate costurile sunt facturate de şi achitate către furnizorul de servicii de telefonie mobilă. Vă rugăm să contactaţi furnizorul de servicii de telefonie mobilă pentru detalii referitoare la planurile de tarifare. Mars nu este responsabil pentru nicio întârziere în primirea mesajelor text întrucât livrarea este supusă transmisiei efective de către furnizorul dvs. de servicii de telefonie mobilă.

  6. SITE-URI TERŢE

    Site-ul poate conţine legături către site-uri şi servicii terţe, inclusiv mijloace de comunicare socială (împreună, „Site-uri la care se face trimitere”). Site-urile la care se face trimitere nu sunt controlate de Mars, iar Mars nu este responsabil pentru site-urile la care se face trimitere sau pentru nicio informaţie ori material inclus pe acestea, sau orice formă de transmitere, primită de pe orice site la care se face trimitere. Includerea unei legături nu reprezintă aprobarea de către Mars a site-ului la care se face trimitere sau asocierea cu operatorii acestuia. Mars nu investighează, verifică sau monitorizează site-urile la care se face trimitere. Mars oferă legături către site-urile la care se face trimitere exclusiv pentru confortul dvs. Accesarea site-urilor la care se face trimitere are loc pe propriul dvs. risc.

  7. CONFIDENŢIALITATE/SIGURANŢĂ

    Vă rugăm să citiţi cu atenţie Politica noastră de confidenţialitate pentru a afla detalii despre informaţiile pe care Mars le colectează pe site-urile sale şi modul de procesare a acestora.

    Fără a aduce atingere termenilor Politicii noastre de confidenţialitate, înţelegeţi că Mars nu garantează şi nu poate garanta confidenţialitatea sau siguranţa utilizării site-urilor Mars şi/sau a informaţiilor furnizate de dvs. prin intermediul acestora. Mars nu are nicio responsabilitate sau obligaţie faţă de dvs. în ceea ce priveşte lipsa de confidenţialitate sau siguranţă cu care vă puteţi confrunta. Sunteţi responsabil(ă) de utilizarea măsurilor de siguranţă cele mai adecvate în situaţia dvs. şi pentru domeniul de utilizare al site-urilor Mars. Mars îşi rezervă în orice moment dreptul de a dezvălui informaţii pe care le consideră necesare pentru respectarea legilor aplicabile, regulamentelor, acţiunilor în instanţă sau solicitărilor guvernamentale.

  8. DECLINAREA GARANŢIEI ŞI LIMITAREA RĂSPUNDERII

    Mars garantează că a acceptat prezenţii Termeni respectând cerinţele legale şi că deţine capacitatea juridică în acest sens. Garantaţi că aţi acceptat prezenţii Termeni respectând cerinţele legale şi că deţineţi capacitatea juridică în acest sens.

    CU EXCEPŢIA PREVEDERILOR EXPRESE DE MAI SUS, SITE-URILE MARS SUNT FURNIZATE „CA ATARE” ŞI „CONFORM DISPONIBILITĂŢII” FĂRĂ NICIO GARANŢIE DE NICI UN FEL, EXPRESĂ SAU IMPLICITĂMars declină în mod explicit toate garanţiile şi condiţiile de orice natură, inclusiv toate garanţiile implicite şi condiţiile de vandabilitate, potrivire pentru un scop anume, drept de proprietate, neîncălcare, lipsă a defecţiunilor, utilizare fără întreruperi şi toate garanţiile ca urmare a conduitei anterioare a părţilor sau a practicilor comerciale. Mars nu garantează că (a) site-urile Mars vor întruni cerinţele dvs., (b) funcţionarea site-urilor Mars va fi fără întreruperi sau că (c) erorile vor fi remediate. Orice recomandare orală sau scrisă din partea Mars sau agenţii săi autorizaţi nu reprezintă şi nu va reprezenta nicio garanţie. UNELE JURISDICŢII NU PERMIT EXCLUDEREA GARANŢIILOR IMPLICITE, CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ EXISTĂ POSIBILITATEA CA UNELE SAU TOATE EXCLUDERILE MAI SUS MENŢIONATE SĂ NU SE APLICE ÎN CAZUL DVS.

    UTILIZAREA SITE-URILOR MARS ARE LOC PE PROPRIUL DVS. RISC.

    SUNTEŢI DE ACORD CĂ MARS NU VA FI ÎN NICIUN CAZ RESPONSABIL (Y) PENTRU DAUNELE DE NICIO NATURĂ, INCLUSIV DAUNELE DIRECTE, INDIRECTE, SPECIALE, EXEMPLARE, ACCIDENTALE, SECUNDARE SAU PUNITIVE (INCLUSIV DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA PROCURAREA DE BUNURI SAU SERVICII ÎNLOCUITOARE, PIERDEREA UTILIZĂRII, DATELOR SAU PROFITURILOR ORI ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂŢII) CAUZATE ÎN ORICE MOD ÎN LEGĂTURĂ CU PREZENŢII TERMENI SAU REZULTATE DIN RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ, RĂSPUNDEREA STRICTĂ, RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ (INCLUSIV NEGLIJENŢA) CHIAR DACĂ MARS A FOST AVIZAT CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA UNEI ASTFEL DE DAUNE SAU (Z) PENTRU ORICE ALTĂ PRETENŢIE, SOLICITARE SAU DAUNE DE ORICE NATURĂ REZULTATE CA URMARE SAU ÎN LEGĂTURĂ CU UTILIZAREA DE CĂTRE DVS. A SITE-URILOR. Declinarea răspunderii de mai sus nu se va aplica în măsura în care acest lucru este interzis de legea aplicabilă.

    Recunoaşteţi şi sunteţi de acord că limitările de răspundere de mai sus împreună cu alte dispoziţii ale prezenţilor Termeni care limitează răspunderea sunt termeni esenţiali şi că Mars vă va acorda drepturile prevăzute în prezenţii termeni cu condiţia acceptării limitării răspunderii de mai sus.

  9. DESPĂGUBIRI

    Sunteţi de acord să despăgubiţi şi să apăraţi compania Mars şi directorii, managerii, angajaţii şi agenţii acesteia împotriva tuturor pierderilor, obligaţiilor, plângerilor prezente sau pe rol, acţiunilor în instanţă, pagubelor, cheltuielilor, cheltuielilor de apărare şi onorariilor rezonabile ale avocaţilor ca urmare a utilizării site-urilor de către dvs. sau a încălcării prezenţilor Termeni, drepturilor terţilor sau legii aplicabile. Mars îşi rezervă dreptul, pe cheltuiala proprie, să îşi asume controlul şi apărarea exclusivă şi controlul oricărei alte fapte care este pasibilă de despăgubire conform prezenţilor termeni. În orice caz, nu poate fi făcută nicio înţelegere care să afecteze drepturile şi obligaţiile Mars fără aprobarea prealabilă scrisă a companiei.

  10. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR

    Prezenţii Termeni sunt reglementaţi, interpretaţi şi aplicaţi în conformitate cu legile interne ale Statului Delaware, fără aducerea la îndeplinire a vreunui principiu din conflictele juridice a legilor acestui stat şi sunt obligatorii pentru părţi în Statele Unite ale Americii şi la nivel internaţional. Dvs. şi Mars sunteţi de acord că Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională a mărfurilor nu se aplică în cazul interpretării sau elaborării prezenţilor Termeni.

    DVS. ŞI MARS SUNTEŢI DE ACORD CĂ TOATE LITIGIILE VOR FI SOLUŢIONATE PRIN ARBITRAJ CU TITLU OBLIGATORIU ÎN MODUL SPECIFICAT ÎN PREZENTA SECŢIUNE [10] ŞI CĂ DVS. ŞI MARS RENUNŢAŢI LA ORICE DREPT DE A SESIZA ORICE INSTANŢĂ CU PRIVIRE LA ASTFEL DE LITIGII.

    DE ASEMENEA, DVS. ŞI MARS SUNTEŢI DE ACORD CĂ FIECARE POATE INTRODUCE ACŢIUNE ÎMPOTRIVA CELUILALT ÎN MOD INDIVIDUAL ŞI NU ÎN CALITATE DE RECLAMANT ÎNTR-O PRETINSĂ ACŢIUNE SAU PROCEDURĂ COLECTIVĂ SAU DE REPREZENTARE. DE ASEMENEA, ALTE DREPTURI PE CARE LE-AŢI AVEA PRIN PREZENTAREA ÎN INSTANŢĂ, PRECUM ACCESUL LA COMUNICAREA DE DATE, POT FI EXCLUSE SAU LIMITATE PRIN ARBITRAJ.

    Orice litigiu între dvs., Mars şi agenţii, angajaţii, managerii, directorii, responsabilii, succesorii, cesionarii, filialele sau afiliaţii săi (împreună, în temeiul prezentei secţiuni [11], „Părţile Mars”) ca urmare sau în legătură cu prezenţii Termeni şi interpretarea acestora sau încălcarea, rezilierea sau validitatea acestora, inclusiv litigiile privind validitatea, domeniul de aplicare a prezentului acord (împreună, „Litigiile care intră sub incidenţa prezenţilor Termeni”) vor fi soluţionate prin arbitraj cu titlu obligatoriu în statul american New York de American Arbitration Association (AAA) (Asociaţia Americană de Arbitraj) în conformitate cu normele internaţionale de arbitraj în vigoare la acea dată. Anterior iniţierii oricărei proceduri de arbitraj, partea iniţiatoare va notifica în scris cealaltă parte cu cel puţin 60 de zile înainte cu privire la intenţia sa de a depune o cerere de arbitraj. Mars va trimite o astfel de notificare prin poştă sau e-mail utilizând informaţiile de contact din arhiva Mars, iar dvs. trebuie să trimiteţi notificarea prin poştă către Mars, Incorporated, în atenţia: Departamentului Juridic, 800 High Street, Hackettstown, NJ 07840.

    Plata taxelor de timbru, administrative şi de arbitraj va fi reglementată de normele AAA. Dacă puteţi demonstra totuşi că cheltuielile de arbitraj vor fi prohibitive comparativ cu costurile juridice, Mars va achita taxele de timbru, administrative şi de arbitraj în măsura considerată necesară de arbitru pentru a preveni caracterul prohibitiv al cheltuielilor de arbitraj pentru dvs. Dacă arbitrul stabileşte că cererea(cererile) introdusă(e) în arbitraj este (sunt) neîntemeiată(e), sunteţi de acord să returnaţi companiei Mars toate taxele de arbitraj pe care Mars le-a plătit în numele dvs. şi pe care sunteţi, de altfel, obligat(ă) să le plătiţi conform normelor AAA.

    Se va alege un arbitru unic conform Normelor de arbitraj comercial AAA. Arbitrajul se va desfăşura în limba engleză. Arbitrul are competenţa de a dispune acordarea de reparaţii în virtutea legii sau a echităţii şi orice decizie a arbitrului va fi definitivă şi obligatorie pentru fiecare din părţi, iar în sensul hotărârii arbitrale poate fi dată o hotărâre judecătorească în orice instanţă competentă. Cu toate acestea, arbitrul nu va avea competenţa de a acorda daune-interese, drept la care fiecare dintre părţi renunţă prin prezenta. Arbitrul va aplica legea în vigoare şi prevederile prezenţilor Termeni iar neîndeplinirea acestor obligaţii va fi considerată drept un exces al autorităţii de arbitraj şi temei pentru controlul jurisdicţional. Hotărârea arbitrului trebuie să fie însoţită de explicaţii scrise şi să rămână confidenţială. Dvs. şi Mars sunteţi de acord că litigiul care intră sub incidenţa prezenţilor Termeni va fi prezentat pentru arbitraj exclusiv în mod individual. Nici dvs. şi nici Mars nu aveţi dreptul de a prezenta spre arbitraj litigiul care intră sub incidenţa prezenţilor Termeni ca acţiune colectivă, de reprezentare sau de interes public iar arbitrul nu va avea competenţa să arbitreze acţiuni colective, de reprezentare sau de interes public. Dacă orice prevedere a acordului de arbitraj din prezenta secţiune [10] este considerată neaplicabilă, prevederea neaplicabilă va fi separată şi termenii rămaşi privind arbitrajul vor fi aplicaţi (dacă în niciun caz nu va exista un arbitraj colectiv, de reprezentare sau de interes public). Sub rezerva oricărei dispoziţii legislative contrare, notificarea privind orice pretenţie rezultată din sau în legătură cu prezenţii termeni trebuie înaintată în termen de un (1) an de la apariţia acesteia sau prescrisă pentru totdeauna. În temeiul acestei secţiuni [10], prezenţii Termeni şi tranzacţiile aferente vor fi supuse şi reglementate de legea federală privind arbitrajul, titlul 9 din Codul Statelor Unite (USC) secţiunea 1-16 (FAA).

    Vă rugăm să reţineţi că: Prin acceptarea prezenţilor Termeni, sunteţi de acord în mod explicit că pretenţiile sau acţiunile împotriva Mars conform legislaţiei jurisdicţiilor din afara Statelor Unite ale Americii sunt prin prezenta excluse, inclusiv, fără a se limita la, orice pretenţii sau acţiuni conform legislaţiei din ţara dvs., şi că singura locaţie şi lege aplicabilă oricăror litigii este cea din Statele Unite ale Americii în conformitate cu termenii [Section 10].

  11. TERMINARE

    Prezenţii Termeni încetează automat în momentul nerespectării termenilor sau condiţiilor prevăzute de aceştia. Mars poate întrerupe sau modifica accesul dvs. la site-urile Mars, cu sau fără notificare, în orice moment şi din orice motiv. De exemplu, accesul la site-urile Mars poate fi interzis fără notificare dacă Mars consideră că nu aveţi cel puţin vârsta de 13 ani.

    Terminarea nu va anula celelalte drepturi sau modalităţile de reparare Mars. Prezenta secţiune [11], împreună cu secţiunile [3, 8, 9, 10 and 15], se menţin după terminarea prezenţilor Termeni.

  12. ASPECTE JURISDICŢIONALE; TAXE

    Sunteţi responsabil(ă) pentru respectarea tuturor legilor aplicabile. Mars îşi rezervă dreptul de a limita disponibilitatea site-urilor Mars şi/sau a conţinutului Mars faţă de orice persoană sau regiune geografică în orice moment. Orice software de pe site-urile Mars este supus controalelor la exportul din Statele Unite ale Americii. Niciun software nu poate fi descărcat sau exportat ori re-exportat: (a) în (sau către un resortisant sau rezident din) Cuba, Irak, Libia, Coreea de Nord, Iran, Siria sau altă ţară desemnată de sponsor şi/sau Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului de Trezorerie al SUA; sau (b) către orice persoană aflată pe lista de persoane special indicate a Departamentului de Trezorerie al SUA sau în tabelul cu ordine de restricţionare al Departamentului de Comerţ al SUA. Prin descărcarea sau utilizarea oricărui software, declaraţi şi garantaţi că nu vă aflaţi în, sau sub controlul, ori că nu sunteţi resortisant sau rezident al niciuneia dintre aceste ţări şi că nu sunteţi inclus pe o astfel de listă.

    Sunteţi singurul(singura) responsabil(ă) pentru toate obligaţiile, taxele, impozitele sau onorariile (inclusiv orice taxe din vânzări, utilizare sau impozite reţinute la sursă) impuse pentru sau în legătură cu utilizarea site-urilor Mars de către orice autoritate fiscală.

  13. NOTIFICARE PENTRU REZIDENŢII DIN CALIFORNIA

    Conform secţiunii 1789.3 din Codul Civil al statului California, rezidenţii acestui stat au dreptul să primească următoarele informaţii specifice privind drepturile consumatorilor:

    Furnizorul site-ului este:

    Mars, Incorporated

    800 High Street

    Hackettstown, NJ 07840

    Pentru a depune o plângere în legătură cu site-ul sau pentru a primi informaţii suplimentare referitoare la utilizarea acestuia, trimiteţi o scrisoare în atenţia „Departamentului Juridic” la adresa de la mai sus sau contactaţi Mars prin e-mail la [add e-mail address] (incluzând „Solicitare din partea unui rezident în California” în linia de subiect). De asemenea, puteţi contacta Biroul de asistenţă în materie de plângeri din cadrul Diviziei de servicii pentru consumatori a Departamentului pentru Protecţia Consumatorilor în scris la 400 R Street, Suite 1080, Sacramento, California 95814 sau telefonic la 916.445.1254 sau 800.952.5210.

  14. RECLAMAŢII PRIVIND NERESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR

    Răspundem notificărilor privind presupusele încălcări în conformitate cu U.S. Digital Millennium Copyright Act („DMCA”), inclusiv prin eliminarea sau dezactivarea accesului la materialul despre care se presupune că este supus încălcărilor.

    Dacă aveţi convingerea certă că lucrarea dvs. a fost copiată într-un mod care constituie o încălcare a drepturilor de autor sau că drepturile dvs. de proprietate intelectuală au fost încălcate pe sau prin intermediul site-urilor Mars, vă rugăm să trimiteţi reclamaţia sau notificarea de încălcare la agentul DMCA desemnat de Mars:

    Agent DMCA

    adresată Departamentului de Asistenţă consumatori

    Mars, Incorporated

    800 High Street

    Hackettstown, NJ 07840, USA

    dmca.agent@Mars.com

    Vă rugăm să nu trimiteţi corespondenţă sau solicitări de altă natură agentului DMCA. Agentul nostru DMCA va răspunde doar notificărilor sau solicitărilor care respectă cerinţele DMCA. Vă rugăm să consultaţi www.copyright.gov pentru informaţii suplimentare.

  15. DIVERSE

    1. Prezenţii Termeni, împreună cu Politica noastră de confidenţialitate,, includ în mod integral înţelegerea dintre Mars şi dvs. cu privire la aspectele vizate de aceştia şi nu există alte promisiuni, clauze sau angajamente decât cele prevăzute în mod expres prin prezenta.

    2. Prezenţii Termeni (i) sunt în beneficiul şi vor fi obligatorii pentru Mars şi dvs., respectiv, succesorii şi cesionarii dvs.; şi (ii) pot fi cesionaţi de Mars în timp ce dvs. puteţi face acest lucru doar cu consimţământul prealabil scris din partea Mars.

    3. Dacă oricare dintre prevederile prezenţilor Termeni devine nulă sau inaplicabilă, prevederile rămase vor fi aplicate în continuare, producând aceleaşi efecte ca şi cum o astfel de prevedere inaplicabilă sau nulă nu ar fi fost niciodată introdusă în prezenţii Termeni.

    4. În cazul neexecutării de către dvs. sau Mars a oricărui termen prevăzut prin prezenta şi în cazul în care cealaltă parte nu pune în aplicare un astfel de termen, omisiunea de a pune în aplicare nu va constitui o renunţare la niciun termen şi nu va împiedica aplicarea ulterioară a acestuia.

    5. Nicio prevedere din cadrul prezenţilor Termeni nu va da dreptul Mars sau dvs. de a vă constitui în agentul sau reprezentantul celuilalt sau ca asociaţi în participaţiune ori parteneri.

    6. Dacă Mars sau dvs. sunteţi împiedicat(ă) sau vă aflaţi în imposibilitatea de a vă îndeplini orice obligaţie conform prezenţilor Termeni din orice cauză în afara controlului rezonabil al părţii care invocă această prevedere, executarea de către partea afectată va fi extinsă pe perioada de întârziere sau incapacitate de îndeplinire datorată unei astfel de situaţii.

    7. Titlurile şi legendele incluse în prezentul document sunt utilizate exclusiv pentru simplificare.

    8. Prezenţii Termeni şi toată documentaţia aferentă vor fi elaborate în limba engleză. În timp ce o parte din textul prezenţilor Termeni poate fi pusă la dispoziţie şi în alte limbi decât cea engleză (prin traducerea de către o persoană sau exclusiv de un software), versiunea în limba engleză este considerată autentică.

Întrebări?

Vă rugăm să ne contactaţi.